Sari la conținut
WebRT trust.webrt.eu

Ajutor

Întrebări frecvente

Ce înseamnă scorul, de unde vin datele și ce poți face dacă un rezultat e greșit.

Ce înseamnă scorul de încredere?

Scorul (0–100) arată câte date verificabile afișează un site: vechimea domeniului, datele firmei confirmate la ANAF, datele de contact și paginile legale. Pornește de la 100 și scade doar pentru criteriile care se aplică tipului de site și nu sunt îndeplinite.

Un scor mic înseamnă că site-ul e o fraudă?

Nu. Scorul măsoară transparența site-ului, nu probabilitatea unei fraude. Un site nou sau unul care nu și-a publicat datele firmei poate fi perfect legitim, iar un scor mare nu e o garanție. Folosește raportul ca punct de plecare pentru propria verificare.

Ce sunt categoriile de risc?

Riscul redus corespunde unui scor de cel puțin 80, moderat 60–79, ridicat 40–59 și critic sub 40. Un semnal de risc important (de exemplu o firmă radiată sau un domeniu care imită o marcă) ține categoria cel puțin la „moderat”, indiferent de scor.

Ce înseamnă „confirmat”, „detectat” și „dedus”?

„Confirmat” = verificat într-un registru oficial (ANAF, registrul domeniului). „Detectat” = găsit în paginile site-ului, adică ceea ce afișează site-ul despre el însuși. „Dedus” = estimare din surse indirecte, de exemplu vechimea minimă a unui domeniu .eu calculată din arhive web.

De ce apare „n/a” la unele criterii?

Criteriile se aleg după tipul site-ului. Unui site personal nu i se cere CUI, iar unui site de firmă care nu vinde online nu i se cer pagini de livrare și retur. Criteriile care nu se aplică sau a căror sursă e indisponibilă (de exemplu ANAF nu răspunde) nu scad nimic din scor.

Ce sunt semnalele de risc?

Sunt indicii care merită o privire în plus: un domeniu înregistrat recent, un nume care seamănă cu o marcă cunoscută, caractere care imită literele latine, lipsa HTTPS, o redirecționare către alt domeniu sau un formular de parolă ori card trimis în altă parte. Nu schimbă scorul și nu sunt dovezi de fraudă.

De unde vin datele?

Din paginile publice ale site-ului verificat și din registre oficiale: ANAF (date de identificare ale firmei), RoTLD (domenii .ro) și RDAP (celelalte extensii). Nu folosim date cumpărate și nu accesăm zone care cer autentificare.

De ce emailul și telefonul apar parțial?

Raportul public arată că datele de contact există, fără să le republice întregi — le găsești oricând pe site-ul verificat. Astfel raportul nu poate fi folosit pentru colectarea automată de adrese și numere de telefon.

Sunt proprietarul site-ului și rezultatul e greșit. Ce fac?

Folosește butonul „Contestă sau corectează rezultatul” din raport. Analiza e automată și poate rata date puse în imagini sau în pagini randate în JavaScript. Verificăm manual fiecare sesizare, iar pe durata analizei raportul poate fi trecut în regim privat.

Cât timp rămâne valabil un raport?

Un raport se reutilizează cel mult 6 luni; la momentul în care domeniul putea expira se reverifică registrul. Fiecare verificare are un identificator și un link permanent, iar verificările anterioare rămân în istoricul domeniului.

Cum îmi cresc scorul?

Raportul listează, în ordinea importanței, ce lipsește și ce e de făcut: afișează CUI-ul și datele firmei, un telefon și un email, adresa, paginile de termeni, confidențialitate, livrare și retur, plus linkurile ANPC pentru magazine. Vechimea domeniului vine doar cu timpul.

Cât costă?

Verificarea este gratuită. Un API pentru dezvoltatori și monitorizarea automată a domeniilor sunt în pregătire.